10 ani de la falimentul LEHMAN BROTHERS. Evenimentul care A CUTREMURAT economia mondială. Cele mai importante 10 informații despre gigantul financiar

10 ani de la falimentul LEHMAN BROTHERS. Evenimentul care A CUTREMURAT economia mondială. Cele mai importante 10 informații despre gigantul financiar
Publicat: 15/09/2018, 20:52

1. Banca americană de investiții Lehman Brothers, o instituție financiară cu o vechime de 158 de ani, a solicitat protecția autorităților sub legea falimentului, invocând Capitolul 11, într-o zi de luni, 15 septembrie 2008. Era după un weekend încins în care acționarii și executivii acesteia au purtat numeroase discuții cu oficialii americani și cele mai importante bănci de pe Wall Street. Cererea de faliment nu a inclus divizia de brokeraj și alte câteva active.

2. Cauza? Criza creditelor subprime, respectiv creditele ipotecare acordate unor persoane care nu și își permiteau să le achite. Până în 2004, Lehman Brothers a achiziționat patru furnizori de credite subprime, iar, în momentul în care clienții acestora nu și-au mai putut plăti ratele, banca n-a reușit să atragă, la timp, suficiente resurse pentru a-și acoperi datoriile.

3. La active în valoare de 639 de miliarde de dolari, era considerată a patra cea mai mare bancă de investment banking din America, după Goldman Sachs, Morgan Stanley și Merrill Lynch. Avea operațiuni globale, echipa sa cuprinzând 26.200 de angajați, în întreaga lume.

4. Dar avea și datorii de 619 miliarde de dolari, iar falimentul acesteia este cel mai mare din America, din ultimii 40 de ani.

5. Înainte de faliment, Fed a încercat să îi vândă activele către Barclays și Bank of America, dar autoritățile americane nu i-au putut garanta operațiunile. De asemenea, Departamentul Trezoreriei nu avea autoritatea să o salveze, nefiind încă în vigoare Troubled Asset Relief Program (TARP). TARP este un program prin care autoritățile americane au cumpărat activele toxice ale instituțiilor financiare, care a devenit lege din 3 octombrie 2008.

6. La câteva zile după depunerea cererii de faliment, Barclays a cumpărat operațiunile diviziei americane de investment banking și piețe de capital a Lehman Brothers, pentru 250 de milioane de dolari, iar Nomura pe cele din Asia și Europa, unde lucrau 8.000 de persoane, pentru 2 dolari. Prima a reușit să integreze, în mare parte, operațiunile colosului financiar american, a doua nu, retragându-se din Europa.

7. La 6 martie 2012, Lehman Brothers a ieșit din faliment, după 1.268 de zile, iar, din 17 aprilie 2012, a început să-și ramburseze datoriile către creditori. Lehman Brothers a anunțat, atunci, distribuirea a circa 65 de miliarde de dolari creditorilor care au depus cereri pentru peste 300 de miliarde de dolari. De la finele anului 2008 până în vara acestui an, creditorii au primit 125 de miliarde de dolari, iar procesul de lichidare al Lehman Brothers se apropie de finalizare.

8. Există încă plângeri și procese de soluționat, cel mai celebru fiind cel cu Credit Suisse Group pentru derivate în valoare de 1,2 miliarde de dolari. Elvețienii au șanse să primească doar 280 de milioane de dolari, arată o analiză a Wall Street Journal.

9. Fostul CEO al băncii, Richard Fuld (72 de ani), numit „ticălosul zilei”, în Congres, în octombrie 2008, și recunoscut pentru stilul dur de afaceri, a revenit, fără mult zgomot, pe Wall Street, prin firma Matrix Private Capital Group, care administrează active. În urma crizei din 2008, acesta a pierdut o avere de 1 miliard de dolari, făcută și mistuită pe Wall Street.

10. Scott Freidheim, unul dintre executivii de top ai Lehman Brothers, a declarat, la începutul lunii septembrie, pentru National Public Radio (NPR), că fostul președinte al Rezervei federale, Ben Bernanke, și fostul secretar al Trezoreriei, Timothy Geithner, s-au arătat dispuși să salveze Lehman Brothers, acum zece ani, și susțineau că acțiunea lor este legală, dar n-a existat susținere din partea Administrației de la Washington, care atunci era condusă de George Bush Jr.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Plângea lângă fată”. Mărturii cutremurătoare făcute de martorii accidentului din Timiș, în urma căruia o...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în...
Prognoza meteo actualizată. Ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Peștii tropicali invadează apele Australiei din cauza schimbărilor climatice
×